Energie Regenerabila

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Energie Regenerabila.


04 Mai
Luni
Energie regenerabila

Sky Sailor, avionul alimentat cu energie solară care ar putea ajunge pe Marte

Sky Sailor este ultima invenţie a cercetătorilor de la Institutul Elveţian de Tehnologie din Zurich.
sky sailor
Este vorba despre un avion de dimensiuni reduse, care se alimetează cu energie de la celulele solare de pe aripile sale, anunţă focus.it. Deşi nu este capabil să transporte un echipaj, micuţul avion ar putea fi folosit pentru a efectua inspecţii în zone inaccesibile omului, chiar pe planeta Marte.

Avionul a fost deja testat de oamenii de ştiinţă elveţieni. Aparatul de zbor s-a menţinut în aer timp de 27 de ore la o înălţime de 800 de metri.

Micul avion ar putea fi dotat cu o cameră video, putând fi utilizat în spionaj militar, supravegherea defrişărilor pădurilor, fluenţa traficului. Însă, cea mai interesantă aplicaţie este de departe trimiterea aparatului pentru inspectarea solului marţian.

Aparatul ar putea fi trimis pe planeta Marte, unde ar putea fi transportat şi eliberat în atmosferă. De acolo, ar putea inspecta suprafaţa planetei şi ar putea studia relieful marţian.

Sursa: Antena 3

, , ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Energie Regenerabila este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB