Luni
Energie regenerabilaMai multe investiţii în eficienţa energetică şi în energii regenerabile la locuinţe
Comenteaza pe Forum |
Toate statele membre UE vor putea accesa mijloace financiare de la Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDER) pentru investiţii în eficienţa energetică şi energii regenerabile la locuinţe. FEDER va putea fi utilizat la cofinanţarea programelor autorităţilor naţionale, regionale sau locale pentru instalarea, de exemplu, a geamurilor duplex, a izolării pereţilor şi a panourilor solare în locuinţe sau pentru înlocuirea vechilor boilere cu unele mai eficiente din punct de vedere energetic.
Aceasta va permite ameliorarea fluxului de numerar în statele membre prin simplificarea şi extinderea utilizării sumelor forfetare pentru astfel de proiecte de investiţii.
![]()
Modificarea legislativă nu majorează fondurile şi nu are implicaţii pentru bugetul comunitar. Pur şi simplu le permite statelor membre, dacă acestea doresc, să îşi modifice priorităţile şi să îşi reprogrameze programele operaţionale în vederea finanţării măsurilor în acest domeniu.
Această măsură se va aplica întregii UE-27. Trebuie amintit că FEDER susţine deja intervenţiile în sectorul locuinţelor, inclusiv eficienţa energetică, dar numai pentru noile state membre (UE-12) şi în anumite condiţii. Propunerea iniţială de a se adresa doar „locuinţelor familiilor cu venit scăzut” a fost eliminată, deoarece existau diferite definiţii ale acestui termen în legislaţiile naţionale.
Plafon de 4% din FEDER
Statele membre vor putea utiliza până la 4% din fondurile totale FEDER alocate pentru cheltuielile legate de ameliorarea eficienţei energetice şi utilizarea energiilor regenerabile în locuinţele existente. „Stabilirea unui plafon de 4% pentru acest tip de cheltuieli este de asemenea corectă, întrucât va împiedica statele membre să abuzeze de noua normă prin redirecţionarea unei sume disproporţionate din fondurile naţionale FEDER către acest tip de investiţii”, este de părere raportorul PE Emmanouil Angelakas (PPE-DE, Grecia).
Noi tipuri de costuri eligibile
În temeiul noii dispoziţii, au fost introduse trei forme suplimentare de costuri eligibile pentru toate fondurile FEDER şi în conformitate cu normele naţionale: costuri indirecte (până la 20% din costurile directe ale unei operaţiuni), sume forfetare (pentru o sumă maximă de 50 000 de euro) şi rate fixe bazate pe bareme standard de costuri unitare.
Simplificarea administrativă
Consiliul a hotărât, de asemenea, să includă în Regulamentul privind FEDER un nou alineat pentru a asigura simplificarea administrativă necesară în gestionarea, monitorizarea şi controlarea operaţiilor. Acest nou alineat, propus iniţial de Comisia Europeană numai pentru Regulamentul privind Fondul Social European (1081/2006), a fost inclus de Consiliu şi în Regulamentul privind FEDER pentru a asigura uniformitatea normelor în cadrul fondurilor structurale.
Această nouă normă urmează recomandarea Curţii de Conturi Europene de a simplifica baza de calcul a costurilor eligibile şi de a recurge într-o mai mare măsură la sumele forfetare sau la finanţările în rate fixe în locul rambursării „costurilor reale”. Astfel, se va simplifica declaraţia cheltuielilor şi se va introduce un sistem de rambursări bazat mai mult pe rezultate. Ar trebui să fie benefic mai ales pentru cheltuielile operaţionale şi va permite autorităţilor publice să pregătească proiecte şi măsuri mai rapid şi eficient.
Raportul PE a fost adoptat cu 629 voturi pentru, 17 împotrivă şi 12 abţineri.
Sursa: Parlamentul European
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Mediul, lăsat deoparte de economiile occidentale
- Institutul Internaţional pentru Energii Regenerabile a fost înfiinţat la Bonn
- Grupul REECO se largeste din nou
- WWF: Consumul de energie al clădirilor din Europa reprezintă 40% din consumul total de energie
- Inventii romanesti - Solutii anticriza
- Conferinta: Microhidrocentrale prezent si viitor, in Romania, tara membra a Uniunii Europene
Populare
- Vrei sa scrii despre energia regenerabila ? (3)
- Despre noi (0)
- Contact (0)
- Newsletter (0)
- Institutul Internaţional pentru Energii Regenerabile a fost înfiinţat la Bonn (0)
Recente
- Conferinţa Internaţională “Energy Investment Day” 27 Octombrie 2011 Hotel Novotel City Center Bucureşti, Sala Paris,
- Al IV-lea Targ International de Energie din Romania - RENEXPO SOUTH-EAST EUROPE
- Parcul eolian de la Orşova, în construcţie
- Spania, lider pe piaţa energiei solare
- Primul parc industrial cu energie „curată“ din România
- Zona aridă din centrul Portugaliei se foloseşte de energia solară
