Un grup de oameni de afaceri germani va investi 60 de milioane de euro în construirea unui parc eolian lângă Orşova. Acolo vor funcţiona 32 de centrale eoliene, cu o capacitate totală de 50 de megawaţi.
Parcul se situează la limita dintre judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, între Topleţ şi Orşova, la altitudinea de 380 de metri, unde viteza vântului este de minimum 6,5 metri pe secundă.
Directorul firmei care se va ocupa de punerea în funcţiune a parcului, Dinu Buliga, care este şi iniţiatorul proiectului, a spus că acesta se va întinde pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, iar centralele eoliene vor fi amplasate la 4,5 kilometri de Orşova. Trei astfel de turbine sunt finalizate.
„Sperăm ca până la sfârşitul lui decembrie să montăm două turbine cu nanotehnologie în pală, fiecare de câte 1 MW. O asemenea turbină costă în jur de 1,2 milioane de euro. Este pentru prima oară în România când se vor folosi centrale noi. Mai există parcuri eoliene în unele zone, însă se utilizează echipamente second hand“, a spus Buliga.
Restul de 30 de turbine vor fi mai mari, de producţie germană, cu o capacitate de 1,5 MW pe unitate. O astfel de turbină costă aproximativ 1,8 milioane de euro.
Parcul eolian de la Topleţ-Orşova va intra în exploatare la sfârşitul anului 2009 şi va aduce un profit lunar beneficiarilor de 250.000 de euro, energia fiind furnizată în Sistemul Energetic Naţional. Lucrările la alte două centrale eoliene vor fi finalizate la sfârşitul lunii iunie.
Parcul eolian de la Orşova, în construcţie
comenteaza - Publicat
05.05.09
Un grup de oameni de afaceri germani va investi 60 de milioane de euro în construirea unui parc eolian lângă Orşova. Acolo vor funcţiona 32 de centrale eoliene, cu o capacitate totală de 50 de megawaţi.
Parcul se situează la limita dintre judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, între Topleţ şi Orşova, la altitudinea de 380 de metri, unde viteza vântului este ... continua
Spania, lider pe piaţa energiei solare
comenteaza - Publicat
05.04.09
Spaniolii au construit cea mai mare centrală de energie solară din lume. Cu o capacitate de 20 de megawaţi, instalaţia care a revoluţionat piaţa energiilor alternative alimentează deja 10.000 de gospodării.
Centrala fotovoltaică în formă de turn are înălţimea unei clădiri cu 54 de etaje. Este constituită din peste 1.200 de panouri care folosesc razele solare pentru generarea energiei.
Cu o capacitate ... continua
Primul parc industrial cu energie „curată“ din România
comenteaza - Publicat
05.04.09
Primarul din oraşul sibian Avrig vrea să construiască un parc industrial care va funcţiona pe bază de biomasă şi panouri solare. Locuitorii oraşului vor plăti mai puţin la facturile pentru căldură şi apă caldă odată cu punerea în funcţiune a parcului industrial, alimentat cu energie regenerabilă.
Primul parc industrial cu energie regenerabilă va fi înfiinţat în oraşul sibian Avrig, la propunerea ... continua
Zona aridă din centrul Portugaliei se foloseşte de energia solară
comenteaza - Publicat
05.04.09
Soarele face bine celei mai aride zone a Europei. Este vorba de centrul Portugaliei, unde într-un sat funcţionează cea mai mare centrală solară din lume.
Cele 30.000 de case, tramvaiul, spitalul, serele, primăria şi şcoala din satul Amareleja funcţionează cu electricitate produsă de centrala solară. Nici nu este de mirare, deoarece soarele străluceşte aici 220 de zile pe an. Centrala, alcătuită ... continua
Clădirile verzi, obligatorii din 2019
comenteaza - Publicat
05.04.09
Din 2019, toate clădirile nou-construite în Uniunea Europeană trebuie să producă aceeaşi cantitate de energie pe care o consumă. Parlamentul European a votat la sfârşitul săptămânii trecute ca termenul limită pentru atingerea acestui obiectiv să fie 2019. Pentru clădirile publice, termenul stabilit este 2016.
“Potenţialul clădirilor de a consuma mai puţină energie şi de a produce energie regenerabilă este imens”, a ... continua
WWF: Consumul de energie al clădirilor din Europa reprezintă 40% din consumul total de energie
comenteaza - Publicat
05.04.09
Promovarea eficienţei energetice în cazul clădirilor noi construite în UE este o iniţiativă care va diminua emisia de CO2, în condiţiile în care consumul clădirilor din Europa reprezintă 40% din consumul total, iar 36% este energie producătoare de emisii, potrivit unui comunicat al WWF România.
“O mare parte din această energie poate fi economisită prin sisteme de izolaţie, de încălzire şi ... continua
Energiile reciclabile reprezinta iesirea din criza
comenteaza - Publicat
05.04.09
Economia mondiala va iesi din criza si va putea sa creeze locuri de munca doar daca vor fi facute investitii in energiile reciclabile, a afirmat, joi, Achim Steiner, directorul general al Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Potentialul de creare a locurilor de munca in economia verde este “enorm” si chiar “exponential”, a declarat Steiner in cadrul unei conferinte de presa, ... continua
Etichete
Energie Regenerabila.org cauta colaboratori part time si voluntariat
Te invitam sa participi la informarea, consitientizarea si educarea publicului publicand informatii despre Energie Regenerabila.
ENERGIE REGENERABILA: Va invitam la expozitiile internationale ExpoRenewEnergy, Romenvirotec...
ENERGIE REGENERABILA: In perioada 21-24 aprilie 2008, va avea loc expozitia internationala E...
Cosmin Stroe: Daca doriti sa preluati unele articole de pe site-ul www.gadgetnews.ro...
Warning: mysql_fetch_row(): supplied argument is not a valid MySQL result resource in /home/ecosemn/public_html/energieregenerabila.org/wp-content/themes/thc/econews.php on line 11
Spaniolii au construit cea mai mare centrală de energie solară din lume. Cu o capacitate de 20 de megawaţi, instalaţia care a revoluţionat piaţa energiilor alternative alimentează deja 10.000 de gospodării.
Centrala fotovoltaică în formă de turn are ... continua
Primarul din oraşul sibian Avrig vrea să construiască un parc industrial care va funcţiona pe bază de biomasă şi panouri solare. Locuitorii oraşului vor plăti mai puţin la facturile pentru căldură şi apă caldă odată cu punerea ... continua
Soarele face bine celei mai aride zone a Europei. Este vorba de centrul Portugaliei, unde într-un sat funcţionează cea mai mare centrală solară din lume.
Cele 30.000 de case, tramvaiul, spitalul, serele, primăria şi şcoala din satul Amareleja ... continua
Din 2019, toate clădirile nou-construite în Uniunea Europeană trebuie să producă aceeaşi cantitate de energie pe care o consumă. Parlamentul European a votat la sfârşitul săptămânii trecute ca termenul limită pentru atingerea acestui obiectiv să fie 2019. ... continua
Promovarea eficienţei energetice în cazul clădirilor noi construite în UE este o iniţiativă care va diminua emisia de CO2, în condiţiile în care consumul clădirilor din Europa reprezintă 40% din consumul total, iar 36% este energie producătoare ... continua
Economia mondiala va iesi din criza si va putea sa creeze locuri de munca doar daca vor fi facute investitii in energiile reciclabile, a afirmat, joi, Achim Steiner, directorul general al Programului Natiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Potentialul ... continua
Reducerea consumului energetic a devenit o prioritate pentru noi toti. Si asta nu doar datorita limitarii resurselor naturale ale Planetei sau a incalzirii globale, ci si datorita cresterii costurilor aferente consumului de energii. Si de cele mai ... continua
Prima uzină-hibrid din lume, care produce electricitate cu mijloace neconvenţionale, a fost inaugurată în oraşul german Prenzlauer. A costat 21 de milioane de euro şi combină trei surse de energie regenerabilă: puterea vântului, biogazul şi hidrogenul.
Special la ... continua
Deși marii producători sunt principalii jucători, anul 2008 a înregistrat creșteri ale piețelor energiilor regenerabile care înainte fuseseră slabe. Noi jucători intră pe terenul energiei regenerabile, conform raportului Tendințe pentru Energie Curată 2009.
Franța
Marea majoritate a energiei electrice ... continua
Următoarea comunitate din Florida nu este pentru pensionari, cei care frecventează cel mai des însoritul stat american, ci pentru iubitorii mediului. O companie din Florida va construi un oraş alimentat doar cu energie solară.
Oraşul, întins pe 17.000 ... continua
Un grup de oameni de afaceri germani va investi 60 de milioane de euro în construirea unui parc eolian lângă Orşova. Acolo vor funcţiona 32 de centrale eoliene, cu o capacitate totală de 50 de megawaţi.
Parcul se situează la limita dintre judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, între Topleţ şi Orşova, la altitudinea de 380 de metri, unde viteza vântului este ... continua
Capacitatea de producţie de energie eoliană pentru care au fost primite autorizaţii de punere în funcţiune se ridică la 2.000 de megawaţi, a afirmat, cu câteva zile în urmă, preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie (IRE), Jean Constantinescu, la o conferinţă pe tema politicilor energetice europene.
”Potenţialul României de producţie de energie eoliană este de 14.000 megawaţi. Până în prezent, există cereri pentru o capacitate de 10.000 de megawaţi, din care au fost aprobate cele pentru 2.000 de megawaţi”, a declarat Jean Constantinescu, citat de Agerpres.
Capacitatea de producţie de energie eoliană a României este, la ora ... continua
Prima uzină-hibrid din lume, care produce electricitate cu mijloace neconvenţionale, a fost inaugurată în oraşul german Prenzlauer. A costat 21 de milioane de euro şi combină trei surse de energie regenerabilă: puterea vântului, biogazul şi hidrogenul.
Special la acest proiect este faptul că energia eoliana suplimentară e stocată prin producţia de hidrogen. Adică excesul de energie eoliană e acumulat şi transformat, printr-un proces industrial, în hidrogen - capabil să acumuleze energie. Acesta poate fi la rândul său transformat în electricitate, la nevoie.
În zonă au fost deja amplasate 2.500 de turbine eoliene şi numărul lor se va dubla în următorii 10 ani, ... continua